Servicii


Recuperări Creanțe

Această procedură cuprinde două faze: Amiabilă și Instanță

  • Amiabilă: Procedura constă în notificarea și dialogarea cu reprezentanții debitorului, pentru a-i determina să își îndeplinească obligațiile financiare față de societatea dumneavoastră. În această fază variantele de soluționare sunt :
1. Plata integrală, în termen de două zile lucrătoare, a creanței.
 
2. Încheierea unui acord de plată cu debitorul, eșalonarea urmând a fi stabilită cât mai în avantajul dumneavoastră.
 
Căutăm să găsim soluțiile optime de recuperare a datoriei, încercând să păstrăm, acolo unde se impune, o bună relație de colaborare între client și debitor. Din experiența acumulată, am constatat că între părți, dacă nu există rea-intenție, relația de colaborare trebuie păstrată, proiectele de viitor putând aduce părțile la aceiași masă a negocierilor. Având un dialog permanent cu clientul, identificăm cazul unde diferendul dintre părți nu ar trebui să ducă la destrămarea parteneriatului, situație în care depunem toate diligențele pentru a media conflictul astfel încât, după încasarea creanței, relația de colaborare să rămână în condiții optime, scopul nostru nefiind acela de a destrăma parteneriate, ci de a le consolida.

  • Instanță: În cazul nesoluționării litigiului în faza amiabilă, sau dacă se consideră că este necesară demararea procedurii fără a mai fi parcursă prima fază, fiind un caz urgent sau pur și simplu o rea-intenție din partea debitorului, se va propune demararea procedurilor judiciare în instanță, înregistrând acțiunea corespunzătoare în raport cu documentele deținute. Fiind conștineți de existența prejudiciului prin neîncasarea la termen a creanței, acțiunea în instanță va fi aleasă astfel încât costurile ocazionate cu derularea procesului (taxe de timbru, certificate constatatoare, cheltuielile de executare, etc.) să fie minime, dar să aducă rezultatele dorite.

Pentru cazurile în care se constată că s-a urmărit de la bun început fraudarea dumneavoastră, sau există indicii clare de săvârșire a unor astfel de infracțiuni, vă oferim suportul necesar sesizării organelor competente în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.


Colectare creanțe:

Această procedura se aplică facturilor care înregistrează restanțe între 30 și 150 zile de la scadență și se predau societății noastre pentru o perioadă de 60 zile lucrătoare, timp în care personalul nostru demarează procedura de colectare a creanțelor exclusiv pe cale amiabilă. 

Avantajele acestui serviciu sunt:

  • Personal specializat în domeniu
  • Urgentarea procesului de colectare 
  • Vă oferă timp să vă concentrați pe afacerea dumneavoastră
  • Reducerea riscului de a vă certa cu clienții dumneavoastră
  • Comisioane mici

La finalul perioadei de colectare, pentru cazurile nesoluționate amiabil, aveți opțiunea de a demara procedura în instanță, urmând ca noi să vă oferim soluțiile optime în acest demers.

Consultanță

În funcție de nevoi, în baza unui abonament lunar sau a unui cost fix, prin avocații noștri și personalul de specialitate, oferim consultanță în următoarele domenii: Drept Comercial, Civil, Fiscal și Administrativ cât și reprezentare în fața Oficiului Național al Registrului Comerțului(ONRC).

Monitorizare Insolvență și Pre-Insolvență

Insolvență: Urmărirea dosarelor de instanță și a termenelor acordate în acestea, redactarea și înregistrarea adreselor solicitate de administratorul/lichidatorul judiciar sau de instanță și informarea partenerului cu privire la evoluția cazului.
Pre-Insolvență: Monitorizarea clienților unei societăți(din lista alcătuită de dumneavoastră) și informarea clientului pentru cazurile unde sunt înregistrate la instanță(portal.just.ro) cererile de chemare în judecată având ca obiect procedura insolvenței unei societăți comerciale cu care colaborați/vă este client. Acest serviciu vă oferă posibilitatea de a lua imediat măsuri împotriva debitorilor dumneavoastră.